Legislația rutieră conține o listă amplă de boli care impun anularea dreptului de a conduce. De exemplu, puțini șoferi știu că există posibilitatea ca sforăitul să îi lase fără permis auto, fiindcă acesta este simptomul unei afecțiuni periculoase.
În anul 2015, în legislația rutieră din România a fost actualizată. Printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății, apneea moderată a fost introdusă pe lista bolilor incompatibile.
Astfel, șoferii care suferă de această afecțiune, nu pot conduce o mașină decât cu acordul unui medic specialist.
Apneea înseamnă oprirea respirației, atât pe nas cât și pe gură, timp de cel puțin 10 secunde. Acest fenomen se întâmplă în timpul somnului, iar când astfel de episoade sunt tot mai dese, devine extrem de periculos.
De asemenea, o reducere a fluxului respirator de peste 30%, însoțită de scăderea saturației de oxigen în sânge, denumită hipopnee, este periculoasă.
„Sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv corespunde unui număr de episoade de apnee şi hipopnee pe oră (indice apnee-hipopnee) cuprins între 15 şi 29, iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv corespunde unui indice de apnee-hipopnee de minimum 30, ambele fiind asociate cu somnolenţă diurnă excesivă”, se precizează în Ordinul 1255/7.10.2015 al Ministerului Sănătății.
Specialiștii au constatat că șoferii care suferă de apnee moderată sunt foarte obosiți. Iar riscul de a ațipi la volan este extrem de ridicat. De aceea au decis să interzică celor care au această afecțiune să mai conducă.
Principalul simptom al apneei obstructive este sforăitul puternic, întrerupt de oprirea respirației și apoi o revenire „explozivă”. Când acest fenomen se produce de peste 15 ori pe noapte, atunci este o apnee moderată. Dacă, însă, respirația se întrerupe de peste 30 de ori, este o afecțiune severă.
Alte simptome sunt senzația de sufocare, mersul frecvent la toaletă în timpul nopții, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea, somnolenţa în timpul zilei, durerile de cap dimineaţa sau tulburările de memorie.
Conform legii, șoferii care suferă de apnee moderată sau severă au obligația de a urma un tratament. În caz contrar, nu vor mai avea dreptul de a conduce un autovehicul
„Permisele de conducere pot fi eliberate candidaţilor sau conducătorilor auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv şi care dovedesc că îşi controlează afecţiunea în mod corespunzător, că respectă un tratament adecvat şi că prezintă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte somnolenţa, dacă este cazul, fapt confirmat de un aviz medical autorizat”, se precizează în Ordinul emis de Ministerul Sănătății.
De asemenea, șoferii care au apnee moderată sau severă trebuie să meargă o dată la 3 ani la doctor, pentru o examinare de specialitate. În cazul conducătorilor auto profesioniști, această examinare se face anual.
Conform legii, șoferii care suferă de epilepsie, vertij, boli de inimă sau diabet își pierd dreptul de a urca la volanul unei mașini.
De asemenea, majoritatea afecțiunilor neuromotorii duc la anularea permisului auto.
În plus, șoferii care au probleme de vede trebuie să poarte ochelari de vedere sau lentile de corecție pentru a putea conduce un vehicul. Iar folosirea acestora e obligatorie în timpul condusului, altfel se consideră încălcare a legii.
De asemenea, în unele cazuri permisul de conducere poate fie eliberat sau reînnoit persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare. Dar numai după ce afecțiunea a fost tratată și doar în baza unui aviz eliberat de un medic specialist.
Șoferii care au boli psihice sau diverse tulburări mentale nu au dreptul să deținpă un permis ce conducere.
De asemenea, cei cu dependență de droguri, medicamente sau alcool, își pierd dreptul de a urca la volan. Iar dacă se constată una dintre aceste afecțiuni ulterior dobândirii permisului, acesta va fi suspendat automat.
Și conducătorii auto care au probleme cu aparatul respirator, își pot pierde dreptul de a conduce. Aceștia pot redobândi permisul auto doar dacă primesc acceptul medicului specialist.
În cazul persoanelor cu insuficiență renală gravă, permisul poate fi păstrat numai pe baza unui aviz medical autorizat. Și cu condiția efectuării unor controale medicale periodice.
Conform legii, persoanele care suferă de diabet zaharat nu pot conduce o mașină.
Însă, dacă urmează un tratament medicamentos și se angajează să țină sub control hipoglicemia, își pot păstra permis auto.
Totodată, cei în cazul cărora există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă trebuie să efectueze o consultație de specialitate. Și doar dacă obțin un aviz medical autorizat își pot păstra permisul de conducere.
Pentru a avea drept de conducere, șoferii trebuie să aibă o acuitate vizuală binoculară de cel puțin 0,5, când se utilizează ambii ochi. În cazul în care nu se încadrează în aceste limite, nu vor avea dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice. Decât dacă această problemă se rezolvă prin ochelari de vedere sau lentile de contact.
Nici persoanele care au probleme cu auzul și suferă de hipoacuzie profundă bilaterală nu pot conduce vehicule din categoria A sau B, decât dacă acesta dispune de oglinzi mai mari.
Codul Rutier interzice și persoanelor care au boli cardiovasculare să dețină permis de conducere auto. Totuși, în cazul în care afecțiunea a fost tratată și un medic cardiolog a acordat aviz favorabil, atunci șoferul își poate păstra permisul.
În această categorie intră afecțiuni precum bradiaritmiile, tahiaritmiile, simptome de angină, implantare de stimulator cardiac permanent, operație de bypass coronarian cu grefă, transplant de cord etc.
În schimb, nu se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere în cazul unei boli vasculare periferice, cardiopatie valvulară, etc.
Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite celor care prezintă afecțiuni sau anormalități ale aparatului locomotor.
Persoanele cu dizabilități pot primi dreptul de a șofa numai cu avizul unei unități de asistență medicală autorizate. Iar în anumite cazuri va fi necesar și susținerea unei probe practice de conducere.
De asemenea, avizul acordat trebuie să precizeze ce tip de modificare este necesară la vehicul.
Depresia este o altă afecțiune care, indirect, te poate lăsa fără carnet. Majoritatea medicamentelor utilizate în tratarea acestei afecțiuni conțin substanțe cu efect psihoactiv sau psihotrop.
Aceste medicamente alterează capacitatea șoferului de a reacționa și îi scade atenția. De aceea, lege interzice conducerea unei mașini celor care folosesc astfel de tratamente.
Șoferii prinși sub influența acestor substanțe riscă să ajungă la închisoare. Conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive atrage suspendarea automată a dreptului de a conduce și se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare.